Mureșan: „Suntem în relații bune cu Conceicao”/ **Portughezul e mirat: „Să îmi dea banii”

Redactor:
Daniel Lup
Mureșan:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Tehncianul lusitan nu înțelege de ce a fost demis deși era pe
primul loc în campionat și îi amenință pe clujeni cu judecata dacă
nu își va primi banii.

Suntem în relații bune cu Conceicao, colaborăm cu el la
transferuri
„, a anunțat ieri Iuliu Mureșan în cadrul unei
conferințe de presă.

Aflat în Portugalia, Toni Conceicao a rămas uimit de declarația
președintelui de la CFR. „Nu mai țin legătura cu cei din
Gruia, nu am fost contactat de ei ca să le dau sfaturi în legătură
cu jucători. Nici nu cred că voi fi contactat pentru așa
ceva
„, a precizat Conceicao.

Acesta i-a atacat mai apoi pe șefii din Gruia, spunând că mai
are de primit bani și a dat de înțeles că e decis să facă memoriu
la forurile internaționale de fotbal. „CFR trebuie să îmi
mai dea bani, nu vreau să spun despre ce sumă este vorba, eu am
încredere că îi voi primi până la urmă, nu vreau să se ajungă la
lucruri urâte. Sper să aibă respect pentru tot ce am făcut la
Cluj-Napoca, să îmi plătească mie și colaboratorilor mei banii pe
care îi datorează
„, a declarat Conceicao.

Nu înțelege de ce a fost demis

Totuși, lusitanul nu regretă că a antrenat Clujul. „Nu îmi
pare rău că am venit la CFR, sunt mândru de munca pe care am
depus-o. Eu mi-am îndeplinit obiectivele: am luat două trofee, am
lăsat echipe în grupele Europa League și pe primul loc în Liga I.
Nu cred că avea cineva să îmi reproșeze ceva pentru ce am făcut la
Cluj, dar a fost decizia conducerii, acum nu are rost să mai
discutăm
„, a mai precizat Conceicao, care îi ține pumnii
fostei sale echipe în lupta pentru titlu. „Sunt jucători de
valoare la CFR, am încredere că vor lua campionatul
„, a
conchis lusitanul.

5 tehnicieni au fost până acum pe banca echipei clujene în ultimele
două sezoane: Andone, Trombetta, Jindra, Conceicao și
Mandorlini

Are propuneri de a antrena
Toni Conceicao nu duce lipsă de oferte după ce a plecat de la CFR.
„Acum sunt acasă, mă bucur de sărbători. Am oferte din Portugalia
și din alte țări, probabil la începutul lui ianuarie voi analiza
propunerile și voi vedea ce voi face”, a mai spus Conceicao.
Lusitanul a fost demis de la CFR la jumătatea lunii noiembrie, deși
era pe locul 1 în Liga I, calificat în sferturile Cupei României și
cu șanse de a prinde primăvara europeană.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Am aflat primii 4 concurenți de la Survivor România 2025! Acuzații grave la adresa Kanal D: „A tras sforile!” Detalii picante
Am aflat primii 4 concurenți de la Survivor România 2025! Acuzații grave la adresa Kanal D: „A tras sforile!” Detalii…
În weekend se joacă din nou ”România – Kosovo”! Cum au numit kosovarii echipa din țara noastră
În weekend se joacă din nou ”România – Kosovo”! Cum au numit kosovarii echipa din țara noastră
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă au răsunat în curtea cimitirului, înainte ca sicriul să fie coborât în groapă
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă au răsunat în curtea cimitirului,…
Jurnalista din Kosovo a răbufnit la adresa românilor: „Puteți să vă opriți?”
Jurnalista din Kosovo a răbufnit la adresa românilor: „Puteți să vă opriți?”
Raportul arbitrului poate fi crucial în deznodământul meciului România - Kosovo
Raportul arbitrului poate fi crucial în deznodământul meciului România - Kosovo
TUN uriaş. Dan Şucu pregăteşte cel mai scump transfer din istoria Rapidului: ”Peste 10 milioane de euro”
TUN uriaş. Dan Şucu pregăteşte cel mai scump transfer din istoria Rapidului: ”Peste 10 milioane de euro”
1.800 de lei ÎN PLUS la pensie, în decembrie 2024, pentru 400.000 de pensionari din România
1.800 de lei ÎN PLUS la pensie, în decembrie 2024, pentru 400.000 de pensionari din România
Bahmuțeanu și Dumitru Dragomir, circ în direct. Și-au aruncat cuvinte grele: Ești misogin, prost și îngâmfat / Hai sictir, javră!
Bahmuțeanu și Dumitru Dragomir, circ în direct. Și-au aruncat cuvinte grele: Ești misogin, prost și îngâmfat / Hai sictir, javră!
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
Ungaria depăşeşte România la rezerve de aur, după ce a achiziţionat 14,5 tone în septembrie
Ungaria depăşeşte România la rezerve de aur, după ce a achiziţionat 14,5 tone în septembrie
Alimentul MINUNE cu beneficii DUBLE! Protejează creierul și scade colesterolul
Alimentul MINUNE cu beneficii DUBLE! Protejează creierul și scade colesterolul
Yamato Zaharia a fost “asaltat” de Ovidiu Neveu la o terasă din centrul Bucureștiului. Răfuiala din ring s-a mutat în stradă: luptătorul a fost victima unei “ambuscade”
Yamato Zaharia a fost “asaltat” de Ovidiu Neveu la o terasă din centrul Bucureștiului. Răfuiala din ring s-a mutat în…
Marea legendă a muzicii a murit. Oamenii l-au iubit. A fost un monstru sacru
Marea legendă a muzicii a murit. Oamenii l-au iubit. A fost un monstru sacru
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe sicriul fiicei sale, abia se mai ține pe picioare
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe sicriul fiicei sale, abia se…
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Jannik Sinner câştigă Turneul Campionilor cu victoria în Finala ATP în faţa lui Taylor Fritz
Jannik Sinner câştigă Turneul Campionilor cu victoria în Finala ATP în faţa lui Taylor Fritz
La câți km speli motorul diesel pe interior? Ce probleme pot apărea după
La câți km speli motorul diesel pe interior? Ce probleme pot apărea după
De ce întârzie UEFA verdictul în cazul meciului România- Kosovo. Când ar putea veni decizia
De ce întârzie UEFA verdictul în cazul meciului România- Kosovo. Când ar putea veni decizia
×